Designers Andreea Vrajitoru - Adddress(at) cu drag, tuturor Andreea Vrajitoru - Adddress(at) cu drag, tuturor
N-am sa spun despre Andreea Vrajitoru ca vrajeste prin creatiile ei. Ar fi prea evidenta analogia. Dar nu ma pot abtine sa nu remarc faptul ca, la 30 de ani, si-a impletit cu maiestrie o cariera care poate ridica sprancenele multor compatrioti cu experienta. Despre Andreea Vrajitoru nu se stiu multe la noi. Din pacate. A plecat din Romania la inceputul anilor ’90 si traieste la Berlin, in cel mai uber-trendy, up-and-coming sau cum vreti sa-i spuneti oras al devenirii europene.
Andreea Vrajitoru - un designer cu magazine proprii in Germania, cu internship la Anna Sui, cu brand propriu (Adddress ) lucrat in Romania si cu multe alte talente, printre care si muzica (a cantat intr-o trupa!). Are o viata plina, care se invarte in jurul modei si al baietelului sau Max Leo, si nu-si viseaza traiectoria profesionala punctual. "Daca sfarsitul s-ar vedea clar, cred ca nu ar mai ramane loc de entuziasm", spune ea.
Cum a inceput aventura ta in lumea creatiei de moda?
Nu a fost chiar o aventura. Inca din copilarie am fost atrasa de lucrul manual, care pentru partea feminina a familiei mele (bunica, mama, sora) a fost o pasiune. Pentru mine lucrul manual a fost un hobby, in timpul meu liber faceam hainute, tricotam, coseam etc. Pasiunea mea s-a concretizat in jurul varstei de 14 ani, cand am inceput sa-mi confectionez propriile tinute. Destinul meu profesional, pasiunea mea pentru haine m-a trimis intr-o zona in care concurenta este foarte dura, zona care, vazuta din afara, poate fi socotita plina de aventura.
Creatie Andreea Vrajitoru - Adddress
Creatie Andreea Vrajitoru - Adddress
Creatie Andreea Vrajitoru - Adddress
Te-a ajutat faptul ca ai absolvit o facultate de moda, este necesar sau se poate apuca oricine sa faca moda?
Cand am terminat liceul am ajuns la o rascruce de drumuri: trebuia sa hotarasc pe unde s-o iau, iar intr-un final am decis sa urmez moda. Desigur, in momentul acela as fi vrut sa fac multe alte meserii, totusi am dat examen de admitere la facultatea de creatie vestimentara din Berlin, am intrat cu succes si am urmat aceasta cale. In timpul studiului am avut ocazia sa iau contact direct cu aceasta bransa, cu numeroasele ei aspecte tehnologice si sa capat know-how-ul necesar. Dar totusi pentru nasterea brandului meu o etapa poate la fel de importanta pentru mine a fost perioada de jumatate de an, dupa facultate, cand am lucrat la casa de moda Anna Sui in New York, unde am cunoscut practic toate etapele prin care se trece pentru a finaliza o colectie. Andreea Vrajitoru - AdddressDe perioada aceea imi amintesc ca am fost foarte impresionata de cat de raspandit este acest domeniu in New York, nu numai sub forma de magazine, ci si ca o foarte mare si importanta industrie. Nu mai intalnisem pana atunci o atmosfera asa de creativa, o forfota avand ca scop frumosul hainelor. Timpul petrecut la Anna Sui a fost una dintre cele mai importante perioade prin care trecusem pana atunci, care m-a pus in fata primei provocari a vietii mele. Acolo mi-am dat intr-adevar seama ce inseamna sa faci aceasta meserie, care ii este rostul si cum se raporteaza la realitate, cum poti face ca arta sa devina palpabila si in folosul imediat al omului. Atunci am realizat ca "asta vreau sa fac si eu“. Am inteles ca moda este un domeniu esential si foarte important.

Am infiintat o companie, dupa care am incercat sa aplic pana in cel mai mic amanunt ceea ce acumulasem. Probabil ca te poti apuca de moda si fara sa urmezi drumul clasic pregatitor, dar iti trebuie cred mult curaj. Consider ca drumul pe care l-am urmat a fost cel potrivit mie, am devenit in timp parte din aceasta ramura, sigura pe mine, demonstrandu-mi ceea ce pot si ce nu pot. Trebuie insa sa mentionez ca m-am axat pe o latura mai putin artistica, mai mult orientata practic, lucru care suna mai putin palpitant, dar care de multe ori poate fi chiar mai dificil. Ca sa poti sa stralucesti in aceasta industrie trebuie sa gasesti un "ceva“ anume. Ma gandesc ca daca lucrezi pe un plan foarte artistic, poate conteaza mai mult talentul si nu asa de mult pregatirea.

Ce faci acum, cum ti-ai descrie viata? Stii unde ai vrea sa ajungi, care ar fi calatoria ta profesionala daca ar fi sa alegi?
Cred ca sunt tot la inceput de drum. Fiecare an ce trece aduce noi etape, urci diferite trepte mai sus, dar eu cred ca drumul este inca foarte lung. Daca sfarsitul s-ar vedea clar, cred ca nu ar mai ramane loc de entuziasm. M-am dedicat acestei calatorii a brandului meu, Adddress, pe care vreau sa-l cresc mare, pana cand eventual va merge mai mult sau mai putin pe picioarele lui, la fel ca un copil. Ceea ce imi este cel mai clar in aceasta evolutie este faptul ca vreau sa cladesc ceva serios, de substanta si pe termen lung.

Cum este sa fii un designer tanar pe o piata matura precum cea germana? Care sunt sansele tale?
Intr-adevar piata este foarte matura, dar pe zi ce trece o cuceresti cate un pic, fara insa a pierde din vedere ideea principala. Important este sa ramai la principiile pe care ti le-ai propus, nu sa urmezi diferite idei pasagere doar pentru a ajunge undeva. Stilul pe care il propun eu este unul de zi cu zi. Creatiile mele sunt purtabile, dar au o mare doza de concept, fara a deveni ultracomercial. Aceasta directie pentru piata germana a fost o reteta proprie si foarte greu de realizat, pentru ca Germania nu este chiar asa interesata de moda cum este Franta, de exemplu. Cred ca si faptul ca am avut norocul sa fiu in Berlin m-a ajutat. Acest oras a devenit din ce in ce mai "en vogue", vin aici destul de multi "fashionistas" din toate colturile lumii, pe care eu ii servesc cu mare drag. Vreau sa formez un brand international, nu numai pentru piata germana.

Andreea Vrajitoru - Adddress - toamna-iarna 2009-10

Poti trai din moda? Unde vinzi, mergi la targuri, cum iei contact cu buyerii?
Totul depinde de standardul la care vrei sa traiesti. Dar, sigur, depinde si de etapa in care te afli. La inceput este foarte greu, nu doar din punct de vedere financiar. Nici mai tarziu nu este mai simplu, dar este mai putin apasator, cu toate ca toti banii pe care ii ai la dispozitie ii investesti in alte proiecte colaterale ale brandului si niciodata nu poti sa spui ca ploua cu bani. Pentru a lua comenzi la targuri trebuie sa investesti in calatorie si stand, dar scoti banii din comenzi. Ca sa-ti mai ramana ceva trebuie sa iei multe comenzi, ca sa iei multe comenzi trebuie sa fii foarte bine pregatit, aceasta pregatire costa si ea si mai multi bani s.a.m.d. Este greu de dat un raspuns concret la aceasta intrebare. Eu pot trai din moda, dar numai datorita faptului ca tot timpul am fost aproape de piata de desfacere, avand magazine proprii si nedepinzand de alti retaileri carora sa le bat la usa... In acest fel am reusit sa vad direct ce cauta cumparatorul si ce pot eu sa-i propun, tinand la principiile mele stilistice. Pot spune ca si evolutia internetului m-a ajutat foarte mult sa iau contact cu buyerii. Cei mai buni clienti m-au contactat gasindu-ma singuri pe net. Nu-mi vine nici mie sa cred, dar asa este. De aceea acum tocmai imi lansez propriul magazin online.

Ce-ti vine in minte cand te gandesti la Romania? Cand conteaza nationalitatea unui designer?
Faptul ca sunt romanca m-a ajutat, deoarece am trait tot timpul in doua lumi diferite si m-am folosit din fiecare lume de cate ceva. Cand am inceput businessul, am infiintat in Romania un atelier propriu, lucru care in Germania ar fi fost mult mai costisitor si mai dificil de realizat. In Germania nu prea existau pe vremea aceea posibilitati de productie in serie mica. Intre timp lucrurile s-au schimbat, dar eu am ramas tot cu productia in Bucuresti. Nationalitatea unui designer este ceva individual. Unii isi pornesc procesul de creatie bazandu-se pe idei sau conceptii legate de provenienta, altii mai putin.

La ce lucrezi acum? Care este momentul cel mai pretuit din elaborarea unei colectii?
Deocamdata am pauza creativa. Tocmai am terminat cu prezentarile colectiei de iarna 2011/2012 si cat de curand incep noua colectie. Cel mai important moment este inceputul, atunci cand zidesti primele idei. De acolo pleaca totul, iar inceputul trebuie sa te ajute sa nu te incurci si sa nu pierzi firul colectiei. Inceputul este momentul cel mai creativ, mai important, mai placut, in care totul este posibil. Mai tarziu trebuie sa ai multa grija de diferite alte aspecte. Acum tocmai lansam magazinul online si mai departe... chiar si eu sunt curioasa de ceea ce va fi. Printre altele as dori sa mai deschid unu sau doua magazine Adddress .
Andreea Vrajitoru - Adddress toamna-iarna 2009-10
Andreea Vrajitoru - Adddress toamna-iarna 2009-10
Andreea Vrajitoru - Adddress toamna-iarna 2009-10
Ce te inspira in general, ai o filosofie artistica dupa care te orientezi?
Inspiratia este cea care ma inconjoara si ma influenteaza intr-un mod indirect si cu fiecare noua colectie incerc sa subliniez stilul brandului si sa-l pastrez fara a ma repeta. Aceasta este pentru mine un ajutor, dar in acelasi timp o frana, care ma aduce in fata unei provocari. In general ideea mea este bazata pe detalii care au grafica, sobrietate si putere.

Am inteles ca iti lucrezi in Romania. "Avem traditie, avem valoare" sau doar ne place sa credem asta?
Acesta este un punct dificil. Cred ca daca romanii ar tine cont de traditie si valoare, daca pentru noi ar conta acest lucru si am fi mai uniti, am fi si mai valorosi. Ma gandesc ca asta se datoreaza si perioadei de tranzitie prin care trece Romania. Fluctuatia angajatilor din atelierul meu a fost foarte mare, dar am ajuns sa am un colectiv de care pot spune ca sunt multumita acum.

Cat de avangardisti sunt clientii germani? Ce primeaza, designul sau functionalitatea?
Andreea Vrajitoru - Adddress  toamna-iarna 2009-10Cred ca nemtii sunt mai mult sau mai putin la fel ca altii. Comparativ cu alte orase mari precum Londra, Paris si Milano, sigur ca nemtii sunt mai putin avangardisti. Dar in Berlin exista un cerc important de clienti care iubesc moda avangardista. Berlinul a devenit un oras multicultural, ofera diverse directii, ceea ce cladeste baza avangardei. Parisul este chic, dar nu neaparat avangarde. In acelasi timp Berlinul nu este Germania. Cred ca acest mix este foarte interesant si chiar pot spune ca este ceea ce caracterizeaza stilul Adddress: functionalitate combinata cu un pic de avangarda. Dar as putea spune totodata ca functionalitatea este ceva caracteristic nemtilor.

Deciziile lor de a-si cumpara ceva nou sunt legate strans de aspect, necesitate si pret. Daca au doua perechi de blugi in dulap, ce rost are sa o mai cumpere pe a treia, doar pentru ca este ultramoderna?

Exista viata dincolo de moda?
Nu prea, atata timp cand ai plecat pe acest drum. Este greu si trebuie sa fii foarte disciplinat, sa reusesti sa-ti formezi sau sa-ti pastrezi o viata personala. Pana acum viata mea s-a invartit numai in jurul meseriei. Inainte faceam si muzica intr-o formatie, dar din lipsa de timp am renuntat. Probabil ca la asta as reveni daca timpul mi-o va permite. In rest imi place sa ma ocup de grafica, amenajari interioare, fotografie, dar mai ales de copilul meu Max Leo.
 

 


Andreea Vrajitoru - Adddress Andreea Vrajitoru Adddress brand moda fashion designer magazine studii ana sui haine berlin avangarda functional designer tanar brand international
 


« Articol precedent: via Luisa catre Roma… Maria Lucia Hohan Articol urmator: Vara La Chatterie »