Editorial Costumul viitorului Costumul viitorului

Valurile mici ale viitorului nu pot fi prevazute, asa cum nu se pot prevesti forma si culorile norilor de pe cer, dar o orientare generala ar putea fi banuita, prin deductie logica, dar si ca un joc al inchipuirii. Ne putem amuza sa imaginam o lume mult mai fantezista decat cea de acum, cu care ne-am obisnuit, dar care ar mira desigur o fiinta venita de pe o alta planeta.

Se pot anticipa urmarile firesti ale descoperirilor stiintifice si tehnice actuale, din care unele au inceput sa se puna in practica sub ochii nostri.

Asa de pilda, in domeniul circulatiei se prevede de mult zborul individual la mica inaltime, iar in armata s-au facut progrese notabile si experimente reusite cu generatori de energie in rucsacuri. In copilarie ma visam plimbandu-ma peste dealuri ridicata
de un manunchi de baloane si ma intrebam de ce nu se pune la punct un astfel de mod de circulatie pe strada, mai ales pentru batrani, aproape de sol, ca sa-si dea numai vant cu varful piciorului.
Desigur, o astfel de deplasare, mai rapida si pe mai multe niveluri, creeaza nevoia unor masuri de protectie, mai ales a unor haine si casti pneumatice. Asa cum pe vremuri copiilor care invatau sa mearga li se punea pe cap un sul din panza umplut cu lana, ca sa atenueze cazaturile (cum se vad in unele tablouri ale lui S. Chardin din secolul al XVIII-lea), ar fi util si in acest caz un bor similar, ca o camera de automobil, bine umflata.

Noua palarie ar relua de fapt vechiul acoperamant al barbatilor din secolul al XV-lea, descris in miniaturile manuscriselor ca un cerc captusit, prins peste o esarfa lunga, care se putea innoda sub barbie, drapata ca un sal, sau care, legata de-a curmezisul pieptului, tinea palaria scoasa de pe cap, fixata pe spate. Iata deci cum, nici in proiecte, nu putem scapa de "retro".

Exista posibilitatea ca umflarea aparatorilor pentru intregul corp sa se declanseze instantaneu. Astfel de mecanisme s-au proiectat pentru automobile in caz de accident sau pentru lucratorii la constructii de mare inaltime care, cazand de pe schele, si-ar dobandi automat salteaua pneumatica salvatoare.

Din punct de vedere vizual, aceste costume pentru zbor individual la mica inaltime ar pune probleme noi, inedite in istoria costumului, ducand la crearea unora din putinele noutati inca neexperimentate pana acum. Ele decurg din posibilitatea ca un om sa fie privit nu numai din fata, spate si profil, de fapt de jur imprejur, de la aceeasi inaltime, ci si de sus si de jos.
Leaganul de Jean Honore Fragonard sursa: www.lib-art.com
Tablou de Jean-Baptiste Siméon Chardin
In sculptura, aceasta se intampla intr-un singur caz, al obiectului de arta mobil, cum este netsuke-ul japonez, bumbul din lemn, fildes sau os, prins cu un siret, care, petrecut peste cordonul kimonoului barbatesc, contrabalanseaza cutiuta lacuita in care se tin maruntisuri (kimonoul neavand buzunare, iar in manecile lungi incapand doar batiste de hartie).

Netsuke-ul nu este un simplu breloc, ci o adevarata opera de arta unicat, a carei tema este dictata de personalitatea si gusturile purtatorului. Dimensiunea mica a sculpturii permite ca ea sa fie vazuta din toate directiile. In cazul costumului, formele si podoabele crestetului au fost dintotdeauna in centrul atentiei, bine
expuse de un om in picioare sau asezat pe scaun, in schimb privirea de jos in sus, neluata in calcul de creatorii costumelor, a fost mereu considerata o indiscretie (ne amintim tabloul picant al lui Fragonard, Leaganul, in care domnisoarei, care penduleaza impinsa de cei doi cavaleri, ii zboara papucul si i se vad dantelele juponului).
Singuri, musulmanii, obligati sa se prosterne lui Allah, ingenunchiati de cinci ori pe zi, si-au incretit pudic salvarii in jurul gleznelor. Ba mai mult, pentru a sedea turceste pe covoare, descaltati de papuci, boierii nostri din secolul al XVIII-lea purtau ciorapi din piele fina cusuti de salvari, numiti mesi (de unde vine cuvantul mesina, pielea care se lipeste in pantofi in interiorul calcaiului). Iata prin urmare o alta propunere de viitor, inevitabil tot "retro".
Netsuke sursa: wikipedia.com
Noile costume nu vor avea insa un aspect invechit, fiind confectionate din materialele cele mai noi, delicate, in culori schimbatoare etc. Ele se vor asorta cu noile locuinte, si acestea mobile si zburatoare, casele, din materiale usoare, fiind transportate dupa dorinta, ancorate de elicoptere, dintr-un cartier intr-altul, la munte sau la mare...
Exemple de netsuke

 

 


fashion moda costum viitor arta palarie stiinta tehnica materiale S. Chardin Netsuke Fragonard Leaganul allah retro scoala Victoria din Samotrace
 


« Articol precedent: Moda barbateasca si recesiunea Articol urmator: Jurnal de RFW »