F&BCollections Anne Valérie Hash PASARELA Bucuresti/Paris 2008 Primavara/ vara 2008




Absolventa, in 1995, a cursurilor de haute couture a Camerei Sindicale din Paris, Anne Valerie Hash isi prezinta prima colectie de prêt-à-porter in anul 2001. Dupa doar doi ani ia premiul Andam (premiu pe care l-a luat Martin Margiela in 1989 si cuplul Viktor&Rolf in 1994). Tanara designera frantuzoaica este cu siguranta o figura noua in peisajul haute couture-ului, fiind de curand inclusa in randul “Les petites de la Haute” cum ii numeste Patrick Cabasset. Anne isi justifica preferinta pentru haute couture spunand simplu “Este haios sa faci haute couture. Imi place partea sa de mix intre tailoring si arhitectura.” Afacerea Anne Valerie Hash nu este un mega brand, designera preferand sa o mentina la o scara mai mica, dar suficienta, spune ea, pentru a-si putea concentra intreaga atentie. Principala sa preocupare este experimentul si studiul taieturii. Ii place sa cereceteze, dupa cum singura afirma, sa studieze continuu noi si noi posibilitati ale tiparului si secretelor sale. Ideea ei de baza este deconstructia hainelor masculine si recladirea structurala a acestora in forme noi, mult mai proaspete si feminine, tinute pentru femei cu multa personalitate. Piesele ei vestimentare s-au dovedit a fi intotdeauna artistice, dar niciodata impracticabile. Inspiratia ei vine din celebrul stil al domnisoarei Coco Chanel, cea care a imprumutat cu cel mai mare succes idei si piese din garderoba masculina obtinand cea mai revolutionara si dorita eliberare a femeii din istoria modei. Despre colectia ei adusa in Romania la Pasarela 2008 s-a scris ca e “o reteta de succes care mizeaza pe tehnica”. Corect si foarte adevarat. Mult mai departe de ideea de haute couture pe care o avem noi in minte, Anne lucreaza intr-adevar in tehnica haute-couture-ului, experimentand pe materialitati, diferite concepte, fara insa a intra cu fantezia caracteristica domeniului in amanuntele asteptate. Colectia de la Bucuresti este alba, curata, sensibila, cu un aer de fragilitate, dar nu spectaculoasa dupa cum s-ar fi crezut. Fotograf: Alexandru Buruntia
 

 

 


« Colectia precedenta: Maria Lucia Hohan PASARELA Bucuresti/Paris 2008 Colectia urmatoare: Alexandre Herchovitch pv 2008 »