Fuck! Yes!
/ de Ovidiu Buta / 23.03.2011 23:00
M-am gandit mult daca sa va dau acest link, asta si pentru ca sunt extrem de egoist atunci cand vine vorba despre lucrurile si oamenii la care tin foarte mult. Dar, ma gandesc ca daca nu fac acest lucru, persoanele dragi, care mai traiesc doar in amintirile noastre, vor disparea pentru totdeauna si ar fi mare pacat, pentru ca ele sunt tot mai rare in lumea modei. De aceea am decis ca, macar astazi, sa las regulile personale la o parte si sa vorbesc, deschis, despre sentimentele mele si admiratia fata de o persoana pe care am cunoscut-o chiar in anul in care m-am mutat la Londra, in prima zi de fashion week la care am participat, la primul show Treacy. Au fost suficiente semne ce m-au pus pe ganduri si mi-au deschis ochii si inima fata de acest personaj cameleonic care mi-a punctat, mai tarziu, fiecare perioada din cariera mea. Isabella a coborat din taxi chiar in fata mea. Afara, burnita punea la incercare nervii si pantofii fashionistelor care se inghesuiau sa asiste la prima prezentare a celui mai celebru necunoscut al perioadei - Philip Treacy. Dreapta si mandra, infasurata in haina ei de blana alba, ea a facut exact invers decat faceau ceilalti: a luat-o direct prin balti, cu un dispret fatis fata de pantofii ei Blahnik. Pe cap nu purta nimic, iar parul ii era tuns in stilul Louisei Brooks (la after party a aparut totusi cu o palarie semnata de protejatul ei). Am urmarit-o de-a lungul show-ului cum devora din ochi fiecare model. Nu stiam cine este si habar nu aveam atunci ca intregul show ii era de fapt dedicat EI. |
La iesire, am intrebat-o pe Grace Jones, cu care am avut nesansa sa impart acelasi taxi, cine este doamna. "But is Isabellllaaa, darling". Who the fuck is "Isabellllaaa"? Isabella a fost o combinatie de monstru al marilor cu un sadic scapat prin Harvey Nichols in perioada de reduceri, o fiinta coborata pe planeta Moda din constelatia "I don’t give a shit". Fata de restul, ea a fost propria ei creatie, iar atunci cand libertatea fiecaruia nu este ingradita de prejudecati sau de reguli stupide, rezultatul nu poate sa fie decat socant. Dar, mai important decat stilul ei disecat de revistele perioadei cu acelasi apetit ca si pentru escapadele Dianei, erau vorbele ei de duh. Isabella a iubit cuvintele, la fel de mult ca si hainele. Vorbele ei reuseau sa surprinda exact esenta povestii. Chiar si mie mi-a servit-o, destul de brutal, cand am scos-o dintr-o discutie cu Michael Roberts, de la Vanity Fair: "Make it quick, darling, because my lipstick is melting. But quick as a good fuck!". Sau, atunci cand am vazut-o ultima oara in viata, la Milano, dupa show-ul Max Mara, cand mi-a spus, amarata: "They do think I am an alien, dear ... they do not realized that they are the aliens. The truth is that I am the only normal person on this bloody planet". La putin timp dupa aceea, a spus un foarte britanic "good bye" sotului, lui Treacy si lui McQueen si a plecat intr-un loc mai bun in care, spera ea, valoarea este platita regeste, iar toata lumea poarta tocuri de 15 centimetrii si palarii din fum. |
